RENAULT a livrat o flotă de 122 ambulanţe tip C pentru IGSU

659 views

RENAULT a livrat o flotă de 122 ambulanţe tip C pentru IGSU

・ 122 de ambulanțe Renault Master, destinate serviciilor de ambulanță şi SMURD, au fost livrate către Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
・ Vehiculele au fost modificate conform cerințele IGSU şi fac parte din Programul POIM 2014 –・2020 care are ca scop îmbunătățirea serviciilor acordate pacienților

O flotă de 122 de ambulanțe, dezvoltate de către Asocierea Renault – Gruau – Avant Maris Medical, au fost livrate către IGSU prin Programul POIM 2014 –・2020 – “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”・ Acest lot este alcătuit din vehicule tip C, transformate conform cerințelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Ambulanțele tip C sunt destinate intervențiilor medicale de urgență la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotate cu echipamente şi materiale de terapie intensivă.

Vehiculul care a stat la baza acestui lot de ambulanțe este Renault Master L3H2 Energy dCi 170 TT şi este disponibil cu sistem multimedia R-LINK: Navigație (harta României inclusă) şi ecran tactil 7”. De asemenea, beneficiază de o serie largă de sisteme de asistență la conducere, dintre care amintim: Sistem antiblocare roţi la frânare (ABS) cu AFU (asistență la frânarea de urgență) + EBD; Control dinamic al traiectoriei (ESP adaptativ, cu sistem antipatinare ASR); Extended Grip (motricitate suplimentară pe suprafețe dificile); HSA (Hill Start Assist , asistență la urcarea în rampă); proiectoare de ceață; Parking assist (camera video pentru asistență la parcarea cu spatele şi senzori de parcare spate); Sistem Stop&Start şi ESM (Energy Smart Management – recuperarea energiei în momentul frânării).
Transformarea în ambulanțe a celor 122 de Renault Master s-a realizat în Franța şi în România, în conformitate cu solicitările IGSU. În perioada următoare, Renault va mai livra către IGSU 10 ambulanțe tip C și 75 de ambulanțe tip B, în completarea celor 300 ambulanțe tip B realizate anul trecut.

RENAULT este în permanență preocupat de inovație și dezvoltarea unor motorizări bazate pe un downsizing de ultimă generaţie, care permite un consum redus de combustibil și păstrează în același timp un nivel excelent de performanţe tehnice şi confort în utilizare. Performanțele deosebite în această direcție se datorează noii game de vehicule, dar și succesului motorizării Energy ce reduce consumul de carburant şi emisiile de CO2, păstrând fiabilitatea, calitatea şi durabilitatea modele din gama Renault.

GROUPE GRUAU – FRANTA este unul dintre cei mai mari producători de vehicule speciale din Europa, cu peste 50 de ani de experiență în colaborarea cu sistemul medical din întreaga lume.

AVANT MARIS MEDICAL este integrator de soluții medicale, personalizate, atât pentru sistemul public, cât și pentru cel privat, colaborând cu toți furnizorii de echipamente medicale din Romania și din Europa. În anul 2017 a devenit partenerul oficial în Romania al Grupului GRUAU, asigurând consultanță, suport tehnic profesionist și implementare rapida a proiectelor la nivel local.

Comments

comments