Reguli noi la trecerea frontierei dintre România şi Ungaria. Măsurile care se aplică de la 1 septembrie

0
307

Ungaria înăspreşte regulile de trecere a frontierei în condiţiile în care numărul de noi infectări cu noul coronavirus este în creştere în ţările vecine, a anunţat vineri premierul ungar Viktor Orban la radioul de stat, informează Agerpres. Noile măsuri vor intra în vigoare de la 1 septembrie.

„Când va începe noul an şcolar, nu vom mai putea menţine sistemul de trecere a frontierei care a funcţionat în timpul verii”, a anunţat premierul ungar Viktor Orban.

În prezent, persoanele care se întorc în Ungaria din ţări cu rate de infectare mai mare trebuie să intre în carantină pentru 14 zile, exceptând cazul când prezintă două teste negative pentru coronavirus. Viktor Orban nu a oferit detalii cu privire la noile restricţii care vor intra în vigoare de la 1 septembrie, potrivit romaniatv.net

Până vineri, Ungaria a raportat în total 5.046 de cazuri de coronavirus, dintre care 609 decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here