Regulamentul de utilizare a Mecanismului European de Redresare va fi adoptat în cursul acestei luni, iar apoi țările membre, inclusiv România, pot trimite la Bruxelles planurile naționale de redresare și reziliență – a anunțat șefa Biroului Parlamentului European la București, Mădălina Mihalache, la o dezbatere cu europarlamentari români pe tema investițiilor digitale cuprinse în Mecanismul de Redresare.

Statele membre trebuie să respecte, atunci când își trasează planurile naționale de redresare, țintele convenite la nivel european, iar între acestea investițiile în digitalizare trebuie să primească 20% din fonduri.

Europarlamentarul Cristian Bușoi, din grupul popularilor europeni, a spus că industria europeană are nevoie de transformare prin digitalizare și inovație.

Cristian Bușoi: Avem nevoie de o agendă europeană despre cum să creștem autonomia digitală strategică, volumele mari de date vor necesita măsuri inevitabile pentru a ne asigura suveranitatea datelor. Aici România este foarte bine plasată, pentru că în domeniul digital, în domeniul IT avem resurse umane bine pregătite, zone de excelență.

Europarlamentarul Dragoș Tudorache, din grupul Renew, a insistat ca legislația în domeniul digital să nu țină cont de ideologii și să fie transpartinică.

Dragoș Tudorache: Cu toții ne dorim în primul rând debirocratizare și modernizarea administrației prin digitalizare. Asta înseamnă în primul rând o adaptare legislativă. Trebuie să avem curajul de a dezbate și de a adopta o formulă clară pentru identitatea electronică.

Eurodeputatul Victor Negrescu, din grupul socialiștilor, a cerut consultări care să includă toată scena politică în ce privește planul național de redresare și a spus că în recenta schiță a documentului țintele propuse pentru digitalizare și educație sunt sub pragul stabilit la nivel european.

Victor Negrescu: Chiar dacă primim 13 miliarde sub formă de granturi, inclusiv respectiva sumă, sub diferite forme, trebuie returnată poate prin crearea unor noi taxe europene, inclusiv aplicate asupra sectorului digital, și în consecință este absolut necesar ca respectivele sume să genereze valoare adăugată și din punct de vedere economic, și din punct de vedere social.

România trebuie să contracteze până la finalul anului viitor peste 70% din fondurile alocate în cadrul Mecanismului European de Redresare.

Comments

comments