Regizorul Lucian Pintilie a murit la vârsta de 84 de ani

Regizorul Lucian Pintilie a murit miercuri, la ora 21,00, la Spitalul Elias din Capitală. Cunoscutul regizor avea mai multe afecţiuni cronice, din cauza cărora fusese internat duminică, 13 mai, în stare foarte gravă. A fost admis în secţia de Terapie Intensivă, alături de marele comentator sportiv Cristian Ţopescu, unde a primit investigaţii medicale, monitorizare şi tratament de specialitate.

Lucian Pintilie este autorul unora dintre cele mai apreciate filme româneşti, printre care: „Reconstituirea“, „Balanţa“, „De ce trag clopotele, Mitică?“ şi a montat o serie spectacole de teatru, printre care şi „Revizorul“ interzis de comunişti în 1972. Interzis de comunişti Pintilie este regizorul care a fost „paralizat şi fascinat de abuz” atunci când comuniştii, la 19 iunie 1981, au decis să îi oprească lucrările la „De ce trag clopotele, Mitică?” şi să pună materialul realizat până la acel moment, sub cheie. Pintilie se remarcase printr-un stil sarcastic şi curajos şi printr-o viziuine critică asupra lumii, astfel că filmele sale stârneau adeseori controverse- publicul şi criticii îi iubeau însă opera.

Lcian Pintilie a reprezentat un model pentru generaţii întregi de regizori şi actori. A fost o forţă, un om care lua complet în serios ceea ce făcea, după cum au povestit cei care l-au cunoscut. Pintilie a fost cel care l-ar fi putut face pe Victor Rebengiuc să o joace şi pe Julieta cum trebuie, omul care a repetat cu un fost ministru al culturii deschiderea unui eveniment de la New York timp de patru ore şi cel care a fost „părintele adoptiv” al filmului „Marfa şi banii” al lui Cristi Puiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.