Zilele de caniculă sunt suportate destul de greu şi de animalele de la Grădina Zoologică din pădurea Trivale. Chiar dacă locaţia este mai departe de oraş, beneficiind de o zonă răcoroasă, unde temperatura este mai scăzută faţă de cea înregistrată în oraş, animalele sunt, totuşi, afectate de caniculă, mai ales că trăiesc în spaţii închise. Pentru a nu deveni agitate din cauza căldurii, dar şi pentru a le face pe acestea să treacă mai uşor peste orele caniculare, îngrijitorii de la Grădina Zoologică din Piteşti le administrează animalelor un regim alimentar special şi, totodată, le suplimentează raţiile de apă. Conform Nuşei Popescu, cea care se ocupă de administraţia Grădinii, pentru această perioadă cu temperaturi ridicate, animalele mari – gen urşi, lei, tigri – au amenajate bazine speciale de apă cu o capacitate de peste 600 de litri, care este împrospătată periodic. Mai mult decât atât, animalele au şi umbrare amenajate, unde se pot adăposti de razele soarelui. Şi regimul alimentar le-a fost modificat tuturor, cu excepţia păsărilor! Urşilor li s-a mărit porţia de legume şi fructe, iar leii şi tigrii au fost trecuţi pe carne slabă, fără grăsime. „Un urs consumă acum şi 15 kilograme de fructe sau legume într-o zi. Pentru că noi primim legumele şi fructele de la diferite hipermarketuri, care ni le donează, în această perioadă avem foarte multe piersici, nectarine, roşii, varză, castraveţi, vinete şi dovlecei. Cam asta mănâncă urşii pe timp de caniculă. În schimb, leii şi tigrii consumă cam aceeaşi cantitate de carne, doar că acum le dăm numai carne slabă, de pui”, a subliniat Nuşa Popescu. La acest moment, Grădina Zoologică din Piteşti adăposteşte 277 de animale sălbatice din peste 50 de specii.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI