Sezonul vacanţelor bate la uşă, iar Piteşti Mall deschide seria evenimentelor de vară cu un regal de frumuseţe şi culoare. Summer Fashion Show oferă argeşenilor un adevărat spectacol de modă, în cadrul căruia clienţii centrului comercial vor descoperi ce se poartă vara asta pe plajă. Cele mai noi tendinţe în materie de costume de baie vor fi prezentate pe podiumul Piteşti Mall sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 18.30. Temperaturile ridicate de afară vor fi cu siguranţă depăşite de atmosfera „fierbinte” pe care o vor provoca superbele manechine invitate să prezinte colecţiile de plajă ale magazinelor din incinta centrului comercial. În vreme ce domnii îşi vor desfăta privirile cu spectaculoasa prezentare de modă, doamnele şi domnişoarele vor afla care sunt ultimele noutăţi în materie de ţinute de vară şi costume de baie şi vor putea porni imediat în aventura cumpărăturilor, cu atât mai mult cu cât sesiunile de shopping efectuate sâmbătă, 14 iunie, vor fi răsplătite cu premii surpriză.

Fly Project – primul concert al verii

Seara va fi încheiată într-o atmosferă de distracţie, în compania trupei Fly Project, care revine la Piteşti Mall pentru un nou superconcert. Obişnuită să le ofere fanilor spectacole cu coregrafii dinamice şi explozive, cu dansatoare sexy şi provocatoare, Fly Project promite să facă show la sfârşitul acestei săptămâni pe scena Piteşti Mall.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI