Recensământ 2022. Doar 11 milioane de români s-au autorecenzat. De marți începe etapa recenzării pe teren

sursa foto: Primăria Topoloveni

Potrivit INS, până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban și 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată, a informat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Diferența de două milioane este reprezentată de numărul de chestionare ale locuințelor neocupate, precum și de chestionare multiple (persoane și locuințe recenzate de mai multe ori) și de cele incomplete.
De marți, 31 mai 2022, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022.
De asemenea, vor fi vizitate și gospodăriile celor care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.
În plin recensământ al populaţiei, şeful Institutului Naţional de Statistică anunță că populaţia ţării s-a redus cu aproape trei milioane în doar 10 ani. În plus, perspectivele demografice sunt sumbre: în următorii 40 de ani, numărul locuitorilor o să scadă sub 15 milioane.

”Estimările inițiale arată o populație rezidentă în jur de 19 milioane de locuitori, mai mică un milion față de populația din 2011 și cu două milioane și ceva față de cea din 2002.Datele vor fi confirmate de rezultatele recensământului”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, la emisiunea Income, de la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.