Direcția Generală Antifraudă Fiscală, în cooperare cu Inspecția Muncii, lansează operațiunea „Cronos”, în vederea combaterii muncii nedeclarate sau declarate parțial.

Inspectorii antifraudã din cadrul ANAF și inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii vor desfãșura la nivel național acțiuni de control operativ pentru prevenirea și combaterea muncii „la negru”și a celei subdeclarate în cadrul operațiunii „Cronos” care se va desfășura în perioada 16.06 – 23.09.2016.

Vor fi vizate cu precădere firmele care activeazã în domenii de activitate precum: confecții, construcții, pazã și protecție, curãțenie, alimentație publicã, silviculturã, transport, comerț, arhivare și depozitãri. În aceste sectoare au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forței de muncã fãrã forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare.

Întrucât o mare parte dintre achizițiile fictive sau artificiale de bunuri și servicii, cu impact asupra TVA și impozitului pe profit, sunt deseori utilizate pentru a deconta sume care servesc, în realitate, pentru remunerarea unor persoane pentru munca prestatã, inspectorii anitfraudã și inspectorii de muncă vor controla prioritar firmele care activeazã în domeniile menționate și care se încadrează în profilele de risc generate de analizele documentare.

În cadrul acțiunilor de control operativ, se va pune accentul și pe informarea contribuabililor (societãți comerciale și salariați) cu privire la obligațiile legale ce le revin, riscurile la care se expun și sancțiunile contravenționale și/sau penale aplicabile în domeniu.

Comments

comments