Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, luni, 7 mai, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Dobânda cheie era nemodificată din luna februarie a acestui an, când a fost majorată la 2,25% pe an. De asemenea, Consiliul a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an, de la 1,25% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,5% pe an de la 3,25% pe an.

Totodată, reprezentanţii băncii centrale au decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. (sursa: Agerpres)

Comments

comments