Răcire accentuată a vremii. Maximele nu vor mai trece de 0 grade!

Un ciclon va lovi România zilele următoare. Maximele vor deveni negative în aproape toată țara și ninsorile își vor face simțită prezența.

Meteorologii au emis, în această dimineață, avertizări cod galben de viscol și ninsori viscolite pentru mai multe zone ale țării. Cu toate acestea, temperaturile vor rămâne crescute până duminică.

Până joi la ora 22:00 vorbim și de o atenționare meteorologică de cod galben ce vizează tot zona montană, în mod deosebit, pentru că vorbim și de cantități moderate de precipitații, predominant sub formă de ploaie, dar și sub formă de lapoviță și ninsoare la altitudini mai mari de 1700 m, cu depunere de strat de zăpadă. 

Din punct de vedere termic rămânem pe un fond de vreme caldă, cel puțin până în ziua de 7 ianuarie, când, mai ales în jumătatea sudică a țării, vom consemna valori la nivelul maximelor chiar de până la 14 grade.

Un ciclon va afecta România

Răcirea va avea loc din cauza unui ciclon care a lovit deja vestul și centrul Europei. A fost emis cod roșu de inundații în Franța, Cehia, Luxemburg și Olanda.

De asemenea, au fost emise avertizări meteo de vânt și cantități mari de precipitații în Germania.

Periferia ciclonului va afecta și țara noastră, cu vânt puternic și viscol la munte, dar și cantități mari de precipitații în vest și nord-vest.

Deși meteorologii anunță temperaturi de primăvară până duminică, potrivit ANM, de duminică seara se răcește brusc și puternic. Noaptea va fi ger iar ziua temperaturile scad semnificativ.

De duminică seara o să consemnăm o schimbare în ceea ce privește și regimul de temperaturi, pentru că în jumătatea nordică maximele vor fi unele foarte coborâte, cel mult 3…4 grade Celsius. 

Doar local, în sud-est, vom mai consemna maxime de 10…11 grade, însă săptămâna care începe din 8 ianuarie va debuta cu o răcire semnificativă în toată țara. Vorbim de maxime negative, de -3…-4 grade, iar minimele pe parcursul nopților, mai ales la începutul săptămânii, vor fi foarte coborâte, în depresiuni sub -10, posibil chiar -15 grade Celsius, dar și în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, posibil minime de sub -10 grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.