Publitrans desfiinţează linia specială pentru Auchan şi Carrefour. Decizia e impusă de Regulamentul european 1370

Pentru că e nevoită să se alinieze noilor prevederi în vigoare, respectiv Regulamentul european nr. 1370 privitor la serviciile publice, dacă vrea să acceseze fonduri europene, Publitrans restructurează mai multe linii de transport în comun în Piteşti. Printre acestea, şi linia specială care asigura transportul la Auchan, Metro şi Carrefour, care va fi desfiinţată cu data de 1 septembrie.

„€Dacă nu ţinem cont de acest regulament, nu putem accesa niciun ban din fonduri europene. Conform noului contract, nicio linie de transport public nu mai poate părăsi raza administrativ-teritorială a municipiului. Şi alte societăţi de transport din ţară vor proceda la fel, motivul fiind evident dorinţa de a obţine banii europeni.” a declarat Manuel Rotaru.

O altă linie care va suferi modificări este 1B, înfiinţată pentru a veni în sprijinul angajaţilor ANA IMEP. Acum, aceasta are capăt la mall, însă conducerea Publitrans ia în calcul mutarea acesteia cât mai aproape de podul peste Râul Doamnei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.