Publicarea listei cu marii datornici la stat, de către ANAF, a dat roade, numărul acestora reducându-se la jumătate.

Potrivit preşedintelui ANAF, Dragoş Doroş, publicarea listei cu marii datornici la stat, de către ANAF, a produs un efect, când s-a apropiat data primei publicări. „Efectul s-a văzut, pentru că noi, în decursul unei luni, am diminuat mult acea listă, pe de-o parte pentru că am avut un efort de colectare şi pe cei pe care i-am avut pe listă i-am anunţat, s-au clarificat multe dintre situaţii, iar pe de altă parte, au fost contribuabili care au avut ei iniţiativa, nedorindu-şi să fie pe acea listă numită de presă ‘lista datornicilor’, şi s-a diminuat. Am avut, iniţial, 185.000 de poziţii, dar când ne-a apropiat de publicarea ei, s-a înjumătăţit. Efectul este bun. Lista se actualizează şi se clarifică”, a afirmat Dragoş Doroş, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, preşedintele ANAF, a mai adăugat că Antifradua se ocupă exclusiv de evaziunea fiscală şi că faţă de anul trecut înregistrează un plus de 30% în ceea ce priveşte numărul de controale şi suma amenzilor aplicate.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI