Moțiunea va fi înregistrată la Camera Deputaţilor și este intitulată “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Aceasta ar urma să intre în dezbatere săptămâna viitoare.

”Ieri au avut loc dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor. Până acum, nu acţiunea a dominat în această perioadă, ci inacţiunea şi incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie, iar moţiunea este un semnal tras inclusiv de pacienţi.

Pe de altă parte, Vlad Voiculescu trebuie să dea explicații și privind situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”, transmit reprezentanții PSD.

Comments

comments