Provocarea „Superman” de pe TikTok continuă să facă victime în rândul elevilor. ISJ Argeș, apel către profesori

Alți doi adolescenţi au ajuns la Urgenţe vinerea trecută, 29 noiembrie, ambii cu fracturi la mâna stângă. Cei doi elevi, care studiază la şcoli din Bistriţa, au ajuns la spital cu fracturi la mâini, după ce au răspuns provocării „Superman” de pe TikTok. Și la Tîrgu-Mureș Cinci copii cu vârste între 10 și 15 ani au ajuns la spital.

Aceștia se adaugă celor alți peste 30 de copii care au suferit răni grave, fracturi și contuzii periculoase, si care au ajuns la spital zilele trecute, atât în București cât și în țară.

Cei implicați în acest joc se filmează în timp ce sar unii în brațele celorlalți cu mâinile întinse, iar medicii atrag atenția că de multe ori se rănesc.

Referitor la această situație, ISJ Argeș a transmis tuturor directorilor unităților de învățământ din județ, un mesaj în care avertizează asupra pericolului și cere profesorilor atenție asupra a ceea ce se întâmplă în clase în pauze.

„Începând din această seară, pe grupurile de comunicare ale școlilor, dar și de mâine dimineață direct în sălile de clasă, toți diriginții și învățătorii să meargă la clase și să le vorbească copiilor despre acest pericol care a produs deja mai multe victime în rândul elevilor! De asemenea, în timpul serviciului pe școală, rog toate cadrele didactice să fie foarte vigilente!” se arată în mesajul semnat de inspectorul școlar general.

„Fac apel și pe această cale către absolut toată lumea, trebuie să avem grijă de copii! 
Sunt lucruri REALE, dure, care necesită toată implicarea noastră” se mai arată în comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.