Proteste la Finanţe, Pensii și în justiție! Funcţionarii nu lucrează azi, grefierii intră doar la dosare urgente

Foto: captura Antena 3 CNN

Mii de angajaţi ai Fiscului din toată ţara au întrerupt lucrul joi dimineaţă şi protestează până la ora 16.00, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare, care le-ar reduce „drastic” sporurile chiar şi cu sume de până la 4.000 de lei, potrivit declaraţiilor unor protestatari.

Unele ghișee sunt deschise, dar funcționează cu un număr mai mic de angajați, iar unele ghișee vor fi închise complet pe parcursul întregii zile. Multe sedii ale administraţiilor judeţene de finanţe publice sunt închise, iar pe geamuri sunt lipite afişe cu mesaje precum: „Revoltă pentru demnitate!” sau „O zi fără finanţe”.

Sindicaliştii reclamă „tăierile nedrepte” care îi „lovesc direct în demnitate şi în capacitatea” de a-şi face „meseria cu responsabilitate”.

Proteste sunt şi la casele teritoriale de pensii, dar şi la instanţe, unde grefierii au nemulţumiri similare. Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL anunță proteste în instanțe și parchete după ce a respins oficial proiectul noii legi a salarizării din sistemul public, acuzând Guvernul că ignoră revendicările personalului auxiliar din Justiție și riscă să provoace „un nou val de litigii sistemice”.

Sindicatul susține că actualul proiect de salarizare menține „o grilă profund inechitabilă și discriminatorie” pentru grefieri și personalul conex din instanțe și parchete. Potrivit hotărârii adoptate pe 27 mai în Adunarea Generală Extraordinară a sindicatului, între 2 și 5 iunie activitatea curentă va fi suspendată parțial în instanțe și parchete, iar programul cu publicul va fi redus la jumătate.

Azi, 4 iunie, este anunțată oprirea totală a activității în intervalul 08:00–12:00, simultan cu consultările organizate pentru familia ocupațională „Justiție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.