
În prima zi, a fost organizat concursul „Găseşte Duster-ul ascuns în munţi!”. Organizaţi în echipe de câte 4, participanţii au fost nevoiţi să străbată Munţii Căpăţânii cu propriile maşini, contra-timp. Pentru a acumula puncte, concurenţii aveau obligaţia de a identifica cele 4 check-point-uri şi de a îndeplini diverse sarcini, care i-au adus până la o altitudine de 2.000 de m. Pe baza route-book-ului pus la dispoziţie de organizatori, concurenţii au identificat diversele repere de pe traseu aşa încât, la final, să ajungă cu toţii până la luminişul unde era ascuns Dusterul.
A doua zi a reuniunii a fost dedicată discuţiilor cu echipa Duster 4×4 for Everyone, care concurează în Campionatul Naţional de Offroad cu două vehicule preparate de angajaţi ai Grupului Renault în România. Câţiva dintre participanţi au avut ocazia de a conduce ei înşişi vehiculul de competiţie pe un traseu cu obstacole (vadul unui râu, o rampă abruptă şi o zonă de teren accidentat).
„Vrem să obţinem diverse facilităţi pentru membrii noştri”
Narcis Costache, preşedintele Asociaţiei Club Duster, ne-a oferit mai multe detalii despre această organizaţie şi planurile sale: „Înainte de a crea asociaţia, ne-am regăsit câţiva fani Duster pe forum, am început să ne spunem părerile, să ne lăudăm maşinile. Iar în august 2011 s-a creat asociaţia. Printre cei 5 membri fondatori se numără şi un piteştean, Sorin Nedelcu. Am dorit să avem personalitate juridică şi pentru a putea susţine cauza Duster-ului, dar şi pentru că dorim ca, pe viitor, să obţinem diverse facilităţi pentru membrii noştri, inclusiv reduceri la service şi piese auto. Ţin însă să precizez că la activităţile şi întâlnirile pe care le organizăm pot participa şi proprietari de Dacii Duster care nu sunt membri ai asociaţiei. Dorim ca pe viitor să avem şi reprezentanţi regionali în ţară, reprezentanţi care să organizeze şi activităţi zonale pentru proprietarii de Duster. Trebuie spus că pe forumul oficial al posesorilor de Duster am ajuns de la 1.000 de membri anul trecut la 1.600 în prezent”.