Proiectul PNL privind bugetarea participativă, aprobat în CL Curtea de Argeș

Miercuri a fost aprobat în ședința de Consiliu Local din Curtea de Arges proiectul PNL privind bugetarea participativă.

„De la preluarea mandatului, prin implicare, negociere directă și constructivă, prin comunicare am reușit ca un proiect blocat de peste un an și jumătate, să devină realizabil.

S-a aprobat, în cadrul ședinței Consiliului Local derularea procesului de bugetare participativă, care este deja implementat cu succes în multe orașe și municipii din țară.

Principalele puncte, propuse de PNL Curtea de Argeș, privind regulamentul au fost acceptate având la bază idei bazate pe necesitățile reale ale locuitorilor și oferind exemplele altor proiecte realizate.

Fiecare cetățean poate depune un proiect, intr-unul dintre domeniile eligibile, lista acestora fiind extinsă cu propunerile noastre: infrastructură (străzi, alei, locuri de parcare; educațională și socială; sănătate și sport), parcuri, spații verzi, locuri de joacă, amenajare spații publice, digitalizare, smart city, turism, urbanism și arhitectură.

Printre punctele propuse și acceptate a fost modificarea numărului de voturi pentru acceptarea unui proiect, de la 5000 la 500/proiect, bugetul proiectului este acum de minim 25.000 lei și maxim 100.000 lei inclusiv TVA față de maxim 25.000 lei/ proiect, aprobarea modelului fișei de proiect.

Calendarul proiectului cuprinde 6 etape:
– Depunerea proiectelor: 01-31.08.2022
– Evaluarea și analiza proiectelor: 01-30.09.2022
– Afișarea listei cu proiectele eligibile și a celor respinse: 01-10.10.2022
– Studierea proiectelor eligibile pentru votul ulterior: 15-30.10.2022
– Votul cetățenilor : 01-30.11.2022
– Publicarea listei finale a proiectelor: 01-15.12.2022

Toate informațiile vor fi disponibile pe site- ul Primăriei Curtea de Argeș.

Fiecare dintre dumneavoastră își poate pune amprenta, fiind parte a comunității!”, transmite președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.