Proiect: Infractorii pot scăpa de puşcărie dacă se autodenunţă

0
454

Scapi de puşcărie dacă te autodenunţi! Mai mulți parlamentari au depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului penal, în sensul ca persoanele care au săvârșit sau au luat cunoștință de infracțiuni de fals intelectual, fals în declarații, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și concurența neloială să nu fie pedepsite dacă denunță fapta în cel mult trei luni de la săvârșire și înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit proiectului, „făptuitorul care a luat cunoștință sau a săvârșit sau a participat la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 – 292, 297, 301 nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 3 luni de la data săvârșirii acesteia. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost obținute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunțul se confiscă obligatoriu, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”, scrie stiripesurse.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here