Programul RABLA pentru electrocasnice, atacat de hackeri. Lansarea înscrierilor, amânată. Programul RABLA pentru electrocasnice destinat persoanelor fizice trebuia să fie lansat azi, 15 decembrie. Însă site-ul Ministerului Mediului a fost atacat de hackeri, astfel încât programul a fost amânat.

Ministerul Mediului a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că secțiunea de înscrieri pentru programul RABLA pentru electrocasnice se amână până la o dată care va fi comunicată ulterior. Și asta din cauza unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplciației, dar și încercările anterioare de fraudare a procesului de înscriere, prin clonarea unor informații specifice programului.

„Din cauza contextului general de instabilitate a securității cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunță amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranță suplimentare pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, anunță instituția pe site.

Programul Rabla pentru Electrocasnice ar fi trebuit să permită înscrierea persoanelor fizice de marți, ora 12:00.

Bugetul programului este de 40 de milioane de lei. În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++ și A+++, astfel:

 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++;

 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;

 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;

 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

 500 de lei pentru laptopuri;

 300 de lei pentru tablete.

Comments

comments