Programarea căsătoriilor la Piteşti se poate face și online

739 views

Începând cu data de 1 aprilie 2017, în municipiul Pitești căsătoriile se încheie și oficiază în baza unei programări online anterioare folosindu-se o aplicație care se regăsește pe site-ul www.primariapitești.ro – Programare căsătorii.

Programarea on-line este valabilă numai în cazul căsătoriilor încheiate între cetățeni români, fiind necesar ca unul dintre viitorii soți să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Pitești, iar rezervarea se face cu cel puțin 11 zile înainte de data stabilită.

Declarația de căsătorie se depune către ambii soți, împreună, la sediul Serviciului de Stare Civilă Pitești situat în B-dul I. C. Bratianu nr.39 în intervalul de timp menționat în rezervare, prezența viitorilor soți la depunerea actelor fiind obligatorie.

Căsătoria se poate încheia după împlinirea termenului de 10 zile de la data depunerii declarației de căsătorie (se socotește atât ziua depunerii dosarului cât și ziua oficierii căsătoriei). Pentru cazuri bine justificate, medicale, căsătoria se poate încheia și înainte de împlinirea termenului de de 10 zile, ori după expirarea termenului legal, dar numai până la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor medicale (de 14 zile de la data emiterii lor), cu aprobarea primarului. Oficierea căsătoriei se realizează în intervalul orar stabilit în acest scop, de către Serviciul Stare Civilă, exceptând zilele de duminică și sărbătorile legale.

Dacă unul dintre soți este cetățean străin, este necesar să solicitați, în timp util, informații suplimentare despre actele necesare încheierii căsătoriei la Serviciul de Stare Civilă Pitești (dat fiind specificul fiecărei țări). Este necesar să vă înscrieți în mod corect datele de identificare, având în vedere că aceste datele vor fi preluate de aplicație în activitatea de publicare a intenției de căsătorie, publicația fiind una din condițiile necesare pentru încheierea unei căsătorii valabile. În caz contrar căsătoria poate fi declarată nulă prin neîndeplinirea procedurii de publicitate art. 283 din Cod Civil.

Aşa cum este prezentată pe site-ul instituției, procedura de rezervare presupune următoriii pași :
・ Se selectează luna dorită
・ Se selectează ziua dorită
・ Se selectează intervalul de timp disponibil pentru rezervare (culoarea verde)
・ Se introduc datele corecte de identificare ale soților
・ Se răspunde corect la întrebarea de validare ”Nu sunt robot”.

Dacă rezervarea a fost făcută cu succes, aplicația va timite un e-mail de confirmare care va preciza data și ora programării, intervalul de timp în care este necesar să vă prezentați pentru depunerea actelor precum și actele necesare pentru încheierea căsătoriei. Programul vă permite să anulați programarea făcută și să realizați o nouă înregistrare în funcție de orele rămase libere.

Comments

comments