Programa şcolară ar putea fi modificată, dacă se generalizează sistemul online

Programa şcolară ar putea fi modificată, dacă se generalizează sistemul online. Programa şcolară va fi modificată dacă toţi elevii vor fi nevoiţi să treacă în sistem online, a declarat ministrul educaţiei, Monica Anisie.

Într-o emisiune televizată, ministrul a dat exemplu perioadei din starea de urgenţă, când a scos din programa pentru Evaluarea Naţională şi din cea pentru Bacalaureat materia care s-ar fi studiat în semestrul al II-lea.

Monica Anisie: Ştiţi foarte bine că și în perioada în care am desfășurat cursurile online, în perioada stării de urgență, am realizat o modificare a programelor tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor și cadrelor didactice. Deci, dacă există o situație dificilă din punct de vedere epidemiologic și va trebui să trecem cu toții în sistem online, vom lua și astfel de măsuri.

Ministrul educaţiei a mai spus că şcolile trebuie să se pregătească pentru a preda în sistem online atât timp cât va fi necesar, dacă situaţia epidemiologică o va impune. Programa şcolară este cel mai important instrument de lucru al cadrului didactic şi stabileşte, pentru fiecare disciplină, obiectivele şi conţinutul învăţării propuse pentru realizare în timpul stabilit prin planul-cadru. Programa include, de asemenea, standardele de performanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here