Program prelungit în această perioadă la Serviciul de Pașapoarte Argeș

De Crăciun și Anul Nou vin acasă mulți argeșeni care lucrează în străinătate. ”Ca să evităm aglomerația și să îi sprijinim pe cei cărora le expiră actele în viitorul apropiat și pe cei cărora le-au expirat deja, programul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Argeș a fost adaptat cu două ore în plus, zilnic”, transmite prefectul de Argeș, Radu Perianu.
În perioada 27 decembrie- 31 decembrie 2021, ghișeele Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Argeș vor fi deschise de la ora 8.30 până la ora 18.00.
O excepție va fi în ziua de 30 decembrie când programul va fi  8.30-18.30.
Actele necesare le găsiți afișate pe site-ul https://ag.prefectura.mai.gov.ro/
Este nevoie de programare! Poate fi făcută online pe site-ul www.epasapoarte.ro
Zilnic vor fi locuri disponibile.
Accesul în instituție se face în următoarele situații: 
– pentru persoane care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanelor care prezintă un rezultat negativ al unui test RT_PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
– persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării  infectării cu virusul SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.