Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. În Muntenia, doar 8…10 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat prognoza pentru următoarele două săptămâni. În Muntenia, după două zile mult mai calde decât ar fi normal, vremea se va răci accentuat, până la doar 8 grade.

MUNTENIA

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime, în medie, de 20…21 de grade, valori cu până la 15 grade mai ridicate decât cele normale în această  perioadă a anului. Apoi temperaturile diurne vor scădea accentuat, iar între 17 şi 20 februarie vor ajunge la medii de 8…10 grade. Ulterior, vremea se va încălzi ușor. În ceea ce  priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în scădere, cuprinse între 7 grade la începutul intervalului  şi 0 grade în a doua săptămână de prognoză . Vor fi posibile ploi slabe sau burniţe, cu precădere în intervalele 18 – 20  februarie, respectiv 23 – 27 februarie.

LA MUNTE
A doua jumătate a lunii februarie va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Mediile temperaturilor diurne vor fi de 10 grade în primele două zile, apoi vor scădea treptat şi vor ajunge la 0 grade în 20 şi 21 februarie. Ulterior, vor mai creşte puţin şi se vor menţine în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile minime vor fi uşor pozitive între 15 şi 17 februarie, apoi se vor încadra, în general, între -5 şi -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Vor predomina ploile până în data de 19 februarie, apoi se vor semnala îndeosebi ninsori şi lapoviţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.