Câmpulungeanul Bogdan Petry este considerat unul dintre cei mai mari caricaturişti români – cel mai mare, în opinia multora. Aproape că nu există personaj public din România a cărui imagine să nu fi fost reflectată în caricaturile lui Bogdan Petry: Regele Mihai, Ion Iliescu, Traian Băsescu, vedete de show bizz, dar şi preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, primarul Tudor Pendiuc sau fostul poliţist Cristian Cioacă.

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „caricatura”, cuvânt ce vine tocmai din franţuzescul „caricature”, este o „reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situaţii prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenţie satirică sau umoristică” sau, în aceeaşi notă, după o definiţie mai veche, dar foarte la obiect, „Schimonosirea unui om sau lucru pin [!] desemn [!], pictură ş.a. ca să te facă să râzi”.
De la caricatură şi până la uciderea unor oameni fiindcă şi-au permis să scoată în evidenţă, folosind armele caricaturii, adică exagerând în nişte desene tocmai acele trăsături negative ale unor situaţii şi personaje, nu a fost decât un pas. Săptămâna trecută, la Paris, caricaturiştii celebrei reviste Charlie Hebdo, cea mai apreciată revistă de gen din Franţa, au fost executaţi pur şi simplu de doi fundamentalişti islamici, care nu au înţeles mesajele desenelor şi au considerat lucrările acestora un afront la religia lor şi Profet, întemeietorul religiei musulmane, considerat mesagerul lui Alah, Dumnezeul lor.
Şi în România, mai ales în presă, caricatura se regăseşte destul de des, fiind gustate mai ales caricaturile politice, dar şi cele ce ironizează lumea vedetelor şi show-bizz-ul. Câmpulungeanul Bogdan Petry este considerat unul dintre cei mai mari caricaturişti români – cel mai mare, în opinia unora. Talentul său este, de fapt, o moştenire de familie, tatăl lui Bogdan fiind renumitul om de cultură argeşean Marian Petry, scriitor, profesor de literatură universală, pictor şi grafician din Câmpulung. Fost scriitor la revista de satiră „Urzica”, Marian Petry a condus cenaclul literar „Tudor Muşatescu” dar şi concursul de satiră şi umor cu acelaşi nume. Tot tatăl lui Bogdan Petry a fost şi iniţiatorul festivalului rock „Posada”, căruia i-a dat şi numele.

 

„Caricaturile noaste sunt cuminţele, cenzurate, să nu supere vreun terorist de politician”

Caricaturist la „Academia Caţavencu”, Bogdan Petry lucrează acum pentru „Caţavencii”, dar şi pentru „Capital”, „Pro Sport”, „Penthouse”, „VIVA”, „Maxim” sau „Evenimentul zilei”. Pe lângă deja faimoasele sale caricaturi, câmpulungeanul a ilustrat şi mini-almanahurile BD „Caţavencu la munte şi la mare”, ce au atins tiraje de peste 30.000 de exemplare.
După cele întâmplate în Franţa, evident, caricatura şi caricaturiştii, mai ales felul cum sunt înţeleşi şi apreciaţi, dar şi care sunt limitele acestui mod de exprimare a unei opinii sunt subiecte de maximă actualitate, pe marginea cărora am discutat chiar cu Bogdan Petry.
„În general, în occident, redacţiile revistelor şi ziarelor sunt foarte bine păzite, dar atacul a fost surprinzător şi extrem de puternic. Când am lucrat la The Oregonian, am văzut cu ochii mei filtrele de poliţai şi gardieni. Nu intra nici musca fără ca ei să ştie. Se poate întâmpla un asemenea eveniment oriunde în Europa, la orice redacţie, indiferent cât de bine păzită ar fi. La noi, în România, redacţiile de ziare sunt total vulnerabile. O mână de aurolaci ar putea cuceri oricare redacţie din România în câteva minute. Noroc că noi stăm prost la capitolul caricaturii de presă. Caricaturile noastre au tematici cuminţele, cenzurate de redactorii şefi, în aşa fel încât să nu supere pe vreun terorist de politician. Tot răul spre bine!”, a fost unul dintre primele comentarii făcute de celebrul artist, după tragedia din Paris.

 

„Noi nu avem curajul de a face ce făceau cei de la revista franceză”

„Da, mai nou, meseria a devenit una periculoasă. Nu vedeţi? Mor oameni! Nu mor numai ei, la Paris, ci şi noi, pe aici. Dar cauzele sunt diferite. La ei, caricaturiştii mor ca nişte eroi, pentru o idee, împuşcaţi, pe noi ne omoară prin înfometare şi constrângeri… Murim aşa, neştiuţi de nimeni! În ce priveşte frica, nu mă simt în niciun fel ameninţat de cei pe care eu i-am caricaturizat sau desenat mai acid. Politicienii noştri nu sunt un pericol. În lume însă, sunt aceşti fundamentalişti care judecă chiar şi caricatura prin prisma ideilor, a conceptelor lor pseudo-moraliste, după legile şi baremele lor!
În cazul meu, personal, pot să spun că am avut parte de ameninţări, dar nu s-au materializat. Chiar la noi, în Argeş, la Câmpulung. Redacţia unui ziar m-a rugat să fac o caricatură unui samsar local, un fel de interlop. Nu a gustat-o şi mi-a trimis ameninţări că o să vină după mine să mă bată. Nu s-a întâmplat, evident. şi dacă s-ar fi întâmplat, dumneavoastră, presa, aţi fi avut un subiect pe cinste: nu un caricaturist bătut de un interlop, ci un interlop bătut de un caricaturist! Fiţi siguri că aş fi ştiut cum să termin disputa!
Iar despre reacţii tari din partea politicienilor, nu am avut parte! Doar aşa, mesaje, că nu le-a plăcut cum i-am desenat. Teodor Meleşcanu m-a apostrofat pentru că a considerat că l-am făcut urât, deşi, în realitate, el e un bărbat bine! Nici nu ar fi posibil să avem în România reacţii atât de virulente, pentru că, spre deosebire de Franţa şi de ce s-a întâmplat acolo, la noi funcţionează, aşa cum spuneam, o cenzură destul strictă. şi la ei e vorba despre cenzură, dar una destul de laxă, în timp ce la noi pur şi simplu s-a mutilat maniera de desen şi de lucru a caricaturiştilor români. Mereu vine câte un şef de redacţie să spună că pe nu ştiu ce politician l-ai făcut prea urât sau că e prea dur desenul tău, uitând că, de fapt, asta e menirea caricaturii, să supere un pic, să înţepe… O să ajungem să desenăm în maniera lui El Greco sau Velasquez, care pictau domni şi domniţe, prinţese şi curteni, unii chiar mai frumoşi decât erau în realitate! Noi nu avem curajul de a face ce făceau cei de la revista franceză.
Care, sincer, nici nu mi s-a părut prea tare! Nu ştiam prea multe despre ea. Am avut prilejul să o răsfoiesc odată şi mi s-a părut chiar slabă şi apoi nu i-am mai dat importanţă. Cel puţin din punct de vedere al desenului, nu excela. Dar important era subiectul, mesajul. Au crezut că pot râde de toţi şi de toate, fără să ia în considerare că în timp ce pentru noi, europenii, religia şi credinţa sunt relative, pentru cei pe care ei îi ironizau, acestea sunt subiecte serioase. Că ei trăiesc intens credinţa şi pentru ei e definitorie! Practic, caricaturiştii francezi au zgândărit tigrul musulman, care s-a întors împotriva lor.
Revenind însă la noi, cred că un terorist ar putea veni să ne lichideze doar pentru că suntem prea slabi! Să zică „hai, gata, măi băieţi, nu vă mai chinuiţi, lăsaţi-o moartă, că prea sunteţi moi!”, e de părere Bogdan Petry.

 

O caricatură „Petry” trebuie să spună ce vrea el să spună!

Chiar dacă, în general, caricatura este considerată cenuşăreasa artelor plastice, Bogdan Petry o tratează ca pe o regină. Nu desenează „la minut” precum Ştefan Popa’s, despre care se spune că e cel mai rapid caricaturist din lume, ci îşi elaborează atent lucrările, putând lucra chiar şi 4-5 ore sau chiar o zi întreagă la o caricatură, până spune ce vrea el să spună!
Are mii de caricaturi făcute, însă unele nu au fost publicate în ziarele pentru care lucrează, tocmai din cauza faptului că au fost considerate „prea tari” cum e cazul seriei cu Traian Băsescu, conducând o navă în flăcări, pe cale să se scufunde, numită România. Pe acelaşi motiv, al temerii de a nu „deranja”, i-a fost refuzată la publicare chiar o serie comandată referitoare la doamnele din politica românească. „Cele cu Băsescu nu a avut nimeni curajul să le publice, că de, erau prea deranjante! Iar când mi s-au cerut cele cu femei politician şi le-am desenat aşa, mai sexi, fără să fie însă vulgare, chiar din redacţie au ieşit voci că ce va zice apoi soţul sau nu ştiu cine…”.
Majoritatea, pentru delectare, pot fi însă găsite pe blogul personal sau pe contul său de Facebook, alături de caricaturi autoportret, pentru că „eu însumi sunt o caricatură” consideră el şi de desene reprezentându-le chiar pe fiicele sale, Maya şi Zoe, sau pe tatăl său, profesorul Marian Petry.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI