Profesorul Mencinicopschi, Cetăţean de Onoare al Argeşului, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul ICA

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare în dosarul ICA, alături de Dan Voiculescu. DNA l-a acuzat pe Mencinicopschi de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. Tribunalul Bucureşti, instanţa precedentă, îl condamnase anterior la 6 ani de închisoare.

 

Gheorghe Mencinicopschi, director al Institutului de Cercetare Alimentară
Bucureşti, este Cetăţean de Onoare al Judeţului Argeş, premiat în cadrul „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului“ din anul 2008. S-a născut pe 1 mai 1949, la Domneşti – Argeş. Este absolvent al Facultăţii de Biologie – Biochimie, Bucureşti în 1972, cu doctorat în 1984 în „Biotehnologia enzimelor utilizate în fabricarea alimentelor” şi absolvent al Universităţii Politehnice Bucureşti, Facultatea de Automatică, postuniversitar în 1989, fiind de asemenea, absolvent al Institutului de Inginerie Genetică şi Biotehnologie (ICGEB), O.N.U. – Trieste – Italia 1992. Încă de la terminarea studiilor a lucrat la Institutul de Cercetări Alimentare Bucureşti, ca cercetător, apoi cercetător principal, iar după 1990 ca director ştiinţific şi director general. A urcat toate treptele ierarhiei învăţământului universitar, fiind în prezent profesor la Bucureşti şi Timişoara.
Printre meritele care l-au recomandat pentru titlul de Cetăţean de Onoare al Argeşului se numără: multiple specializări în siguranţa alimentară, proiectarea alimentelor, nutriţie umană şi dietoterapie; a elaborat 9 tratate de specialitate, are 23 de brevete de invenţie înregistrate la OSIM, fiind membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, al Academiei oamenilor de ştiinţă din România şi al Academiei de ştiinte din New York; este membru în numeroase asociaţii şi societăţi de specialitate, laureat al premiului Academiei Române în 1980; este deţinător a zeci de distincţii şi medalii prestigioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.