De la începutul acestui an, părţile implicate în procesele civile au posibilitatea de a primi prin email încheierile de şedinţă şi hotărârile judecătoreşti.
Astfel atât justiţiabilii, cât şi avocaţii acestora, pot cere să primească pe email încheierile de şedinţă şi hotărârile judecătoreşti imediat ce sunt încărcate în sistem. Pentru a primi aceste documente pe email, singura formalitate care trebuie îndeplinită este depunerea unei cereri la instanţa care instrumentează dosarul.
Până la implementarea acestei facilităţi, singura modalitate în care justiţiabilii puteau să vadă încheierile de şedinţă sau să citească, înaintea comunicării prin poştă, hotărârile judecătoreşti era să se duca personal la instanţă şi să ceară dosarul cu actele respective.