Pe 6 iulie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările în mai multe cauze penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 26 de ani, din București. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie – mai, cel în cauză ar fi sustras cutiile de colectare a monedelor și bancnotelor din mai multe aparate de cafea, de pe raza localităților Pitești și Bascov.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

De asemenea, în noaptea de 24 mai, cel în cauză, împreună cu un alt bărbat, de 24 de ani, din Ploiești, ar fi sustras cutiile de colectare a monedelor și bancnotelor dintr-un aparat de cafea de pe raza localității Bascov. Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiști, dar au reușit să se sustragă, abandonând bunurile sustrase.

După administrarea probatoriului, pe 1 iulie, bărbatul de 24 de ani, din Ploiești, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Comments

comments