Prins în timp ce vroia să dea 2.000 de lei mită unui poliţist din Costeşti

Pe 11 martie, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA – SJA Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au prins în flagrant pe numitul C.G. după ce acesta a oferit agentului şef principal de poliţie E.M.S. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş – Poliţia oraşului Costeşti – Investigaţii Criminale, suma de 2.000 de lei, pentru ca acesta din urmă să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul de a crea o situaţie favorabilă într-un dosar penal şi de a nu lua măsuri preventive faţă de o rudă a sa cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie.

 Astfel, lucrătorii DGA – SJA Argeş au fost sesizaţi de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş cu privire la faptul că în aceiaşi zi, numitul C.G. i-a propus numitului E.M.S. – agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş să-i remită o sumă de bani neprecizată pentru ca acesta să-i creeze fratelui său o situaţie favorabilă şi să nu ia măsuri preventive faţă de acesta în dosarul penal menţionat mai sus. Imediat poliţistul a formulat denunţ la DGA – SJA Argeş, acesta fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, iar în aceiaşi zi lucrătorii DGA – SJA Argeş sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, urmare a probatoriului administrat a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de suspectul C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. De art. 290 Cod penal rap. La art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000. Lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul S.R.I. – D.J.I. Argeş şi I.P.J. Argeş. Facem precizarea că începerea/continuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.