tariceanuDupă ce aseară Florin Tecău, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean, a fost lansat oficial în cursa pentru alegerile de pe 25 mai, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, astăzi, la Simfonie, vicele de la CJ va fi „lansat“ şi printre liberalii argeşeni de către Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi vicepremierul Liviu Dragnea vor fi prezenţi la deschiderea celei de-a XXXVII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor. Dacă prezenţa lui Dragnea pare una logică, acesta fiind al doilea om în PSD, sosirea lui Tăriceanu, deşi aparent mascată sub numele funcţie deţinute, cea de preşedinte al Senatului, este o mutare inteligentă făcută de primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. Mai exact, prin invitarea lui Tăriceanu la Simfonia Laleleleor, PSD-ul crează o bulversare în rândul electoratului PNL din Argeş, mai ales în rândul celor care nu sunt în totalitate de acord cu ruperea USL şi ieşirea liberalilor de la guvernare. Prin această mutare, Pendiuc şi-a dat seamă că îl va pune într-o poziţie proastă pe Ion Popa, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi va câştiga puncte pentru Florin Tecău, candidatul PSD, care, cu siguranţă, va sta mult mai aproape de Călin Popescu Tăriceanu, omul în care mulţi liberali argeşeni au mai multă încredere şi respect, în acelaşi timp, decât au faţă de Crin Antonescu, în tabăra căruia se află Ion Popa.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI