Primul preot surdo-mut a fost comemorat la Pitești

În data de 25 februarie a fost săvârșită slujba de pomenire a părintelui Toma Constantin, care în anul 2004 a plecat la cele veșnice, împlinindu-se 20 de ani de la trecerea la cele veșnice. Sfinția Sa este primul preot ortodox – persoană surdă – care a fost hirotonit pentru prima comunitate ortodoxă din Patriarhia Română.

A fost hirotonit de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului la data de 01 septembrie 1997, în Poiana Pustnicilor – Mănăstirea Robaia.

Pe tărâm editorial și misionar, părintele Toma Constantin împreună cu părintele Onu Constantin, a contribuit semnificativ la elaborarea primului Liturghier tradus pe înțelesul surzilor din Patriarhia Română și de asemenea, un aport semnificativ la realizarea lucrării Simbolistica Semnelor, precum și la integrarea credincioșilor surzi în viața Bisericii Dreptmăritoare Ortodoxă.

Slujba a fost oficiată de părintele Cătălin Țîru și de părintele Toma Cezar Marius, fiul părintelui Toma Constantin, alături de credincioșii piteșteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.