Au fost amenințări cu proteste în aceste zile la uzina Dacia Mioveni, după ce programul unor angajați a fost redus. Producția a fost micșorată, pentru că unele componente – importate până acum din Rusia ori Ucraina – sunt greu de găsit. Cu toate acestea, angajații care vor sta acasă până pe 8 aprilie vor primi 85 la sută din salariu și tichete de masă.
Conducerea Renault Group a anunțat și prima care va fi dată angajaților de Paști. Valoarea este de 1954 lei brut, din care se acordă avans suma de 1500 lei, joi, 14 aprilie 2022.
”Prima de Paște se acordă angajaților cu contract de muncă activ la data de 1 aprilie 2022. Regularizarea elementelor fiscale se va face la lichidarea lunii aprilie”, potrivit anunțului.