Prezent la conferința de presă a PSD Argeș, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a făcut bilanțul celor 6 luni de mandat și a anunțat investiții importante pentru comunitate care sunt fie în derulare, fie urmează să înceapă.

„În acest interval de timp am reorganizat personalul pentru a putea lucra mai eficient; am înființat Poliția Locală. Avem șase proiecte cu finanțare europeană și am depus alte cinci la Compania Națională pentru Investiții pentru a primi finanțare. Două proiecte mi se par în acest moment foarte importante: unul privind extinderea rețelelor de apă și canalizare și unul de extindere a rețelei de gaze în Golești. Contractul de extindere a rețelei de gaze este în valoare de 600.000 de lei și vor beneficia de această investiție 480 de familii. Lucrările se vor face pe o lungime de 6,3 km”, a declarat Nicolae Velcea care, de asemenea, a anunțat că dorește să organizeze în oraș o campanie de vaccinare.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI