Târgul “Toamna Românească” de la Şcoala Gimnazială Traian din Pitești și-a deschis porțile joi, 23 octombrie. Printre vizitatori s-a numărat și primarul Cristian Gentea.
’’Astăzi am trăit din plin bucuria toamnei, alături de copiii plini de energie și de imaginație de la Şcoala Gimnazială „Traian”! Am văzut, din nou, câtă pasiune și dăruire pot pune cei mici în tot ceea ce fac! De la bunătăți pregătite cu drag până la obiecte realizate manual, fiecare stand spune o poveste – a creativităţii și a muncii în echipă.
Felicitări tuturor micilor antreprenori și profesorilor care i-au încurajat să-și transforme ideile în experiențe!’’ – a transmis primarul Piteștiului.






