Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, cercetat de DNA pentru luare de mită, a fost reținut

Sursa foto: Facbook/Vlad Oprea

Edilul-șef al orașului Sinaia, Vlad Oprea, aflat la al șaselea mandat consecutiv, a fost reținut joi de DNA.

Miercuri seară, în timpul perchezițiilor, i s-a făcut rău şi a fost chemată Ambulanța, care l-a dus la Spitalul din Sinaia. Apoi o altă Ambulanță l-a preluat şi a fost dus la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Lui Vlad Oprea i s-a făcut rău după ce procurorii au descins ieri atât la sediul instituţiei cât şi la casa acestuia pentru mai multe acuzaţii de luare de mită.

Primarul din Sinaia este acuzat că ar deţine un castel în Franţa şi un palat într-o rezervaţie din Sinaia, achiziționate din bani din mită. Și un apropiat al său, Beniamin Gonţ, socotot paravanul pentru afacerile lui Oprea, a fost adus la DNA, unde a fost audiat.

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia, sediul Poliției Locale și la locuinţa edilului, Vald Oprea, într-un dosar care vizează infracțiuni de trafic de influență și luare de mită, potrivit surselor judiciare. Faptele au legătură cu emiterea unor autorizații de construcție.

Procurorii au stat ore în șir în interior, unde au căutat în amănunt probe care să îi ajute în anchetă. Multe dintre imobilele deținute de Vlad Oprea, cred anchetatorii, sunt trecute pe numele mamei acestuia ori a unor altor apropiați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.