Primarul Gentea a semnat contractul final! Noul stadion „Nicolae Dobrin” intră în șantier în ianuarie!

Visul argeșenilor de a avea o arenă ultramodernă, la standarde europene, este oficial pe cale să devină realitate. Primarul Cristian Gentea a anunțat astăzi că a fost făcut ultimul pas în acest sens: semnarea convenției de cofinanțare cu Compania Națională de Investiții (CNI):

’’Ultimul pas a fost făcut: am semnat cu CNI convenția de cofinanțare pentru noul nostru stadion! Din acest moment, CNI poate da oricând ordinul de începere a lucrărilor la Stadionul „Nicolae Dobrin”. Din discuțiile cu constructorul am aflat că lucrările vor începe în ianuarie 2026!’’.

Noul stadion va fi unul dintre cele mai moderne din România, fiind proiectat să găzduiască nu doar meciurile echipei FC Argeș, ci și competiții internaționale de prestigiu. Investiția va include facilități de ultimă generație, de la tribune acoperite și sisteme de iluminat performante, până la spații comerciale și zone dedicate fanilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.