Primarul din Ungheni a câştigat procesul cu Prefectura. Miu se întoarce la primărie. Sentința este definitivă

4,003 views

Tribunalul Argeş a admis cererea primarului Iulian Miu de la Ungheni privind suspendarea ordinului prefectului de Argeş, ordin care l-a lăsat fără funcţie din luna mai. După decizia de joi, 11 iulie, Miu revine în funcţia de primar al comunei Ungheni. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

Motivarea instanţei:Admite acţiunea formulată de reclamantul Miu Iulian, reprezentat prin avocat Jugănaru Florenţa Violeta, în contradictoriu cu pârâtul prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea. Anulează ordinul nr. 126/27.05.2019. Repune reclamantul în situaţia anterioară cu plata drepturilor salariale cuvenite… Constată ca rămasă fără obiectiv cererea de suspendare. Definitivă…”.

În ce o priveşte pe avocata Florenţa Violeta Jugănaru, aceasta nu este la primul succes de acest fel, ea l-a apărat în instanţă şi pe primarul Piteştiului, Cornel Ionică, într-un proces similar, pe care l-a şi câştigat de altfel.

Primarul Iulian Miu a fost declarat incompatibil de ANI în anul 2015 pentru că în perioada 24 iunie 2008 – 31 august 2012, a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale ”Tudor Cornel” din localitate. Procesul s-a judecat pentru început la Curtea de Apel Piteşti, unde primarul Miu a câştigat după ce instanţa a anulat raportul ANI.

Sentinţa a fost atacată de ANI la ÎCCJ. Procesul s-a mutat la Curtea Supremă şi a durat aproximativ doi ani. În cele din urmă, a fost admis recursul ANI, iar primarul din Ungheni a trebuit să plece acasă după ce prefectul a emis un ordin de demitere din funcţie.

Comments

comments