Primarul Cristian Gentea, veste bună pentru piteșteni: „Noul stadion al Piteștiului este pe lista principalelor proiecte ale CNI pentru 2025!”

Știu că mulți dintre piteșteni așteptați cu nerăbdare construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” și înțeleg perfect dorința suporterilor de a vedea acest proiect finalizat cât mai repede. În același timp, sunt conștient de dificultățile bugetare cu care se confruntă întreaga țară și de constrângerile financiare impuse de Guvern în acest an complicat.
Cu toate acestea, am o veste bună: Guvernul României a aprobat un set de criterii clare pentru prioritizarea investițiilor din 2025, iar noul stadion al Piteștiului este pe lista principalelor proiecte ale Companiei Naționale de Investiții! Pe lângă arena „Gheorghe Hagi” din Constanța, și stadionul nostru a fost inclus în această etapă de finanțare, ceea ce înseamnă că suntem cu un pas mai aproape de realizarea acestui obiectiv major” a anunțat primarul Cristian Gentea.
Concret: la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, 13 februarie, două acte normative care stabilesc criterii transparente și echitabile pentru prioritizarea obiectivelor de investiții pe parcursul anului 2025.
S-a aprobat repartizarea creditelor bugetare pe domenii de investiții, adică o prioritizare în funcție de importanța obiectivelor, conform procentelor stabilite.
C.N.I. are în derulare 12 proiecte de investiții semnificative, iar pe lista Notei de Fundamentare publicate, pe pozițiile 9 și 10 se regăsesc și cele două mari obiective de investiții din infrastructura sportivă românească:
– Construire stadion „Gheorghe Hagi”, Str. Primăverii, nr. 2- municipiul Constanța, județul Constanța
– Construire stadion „Nicolae Dobrin”, Str. Nicolae Dobrin, nr. 10, municipiul Pitești, județul Argeș.
Știu că unii sunt sceptici sau chiar critici la adresa acestui proiect și, din păcate, nu lipsesc nici comentariile răutăcioase sau jignitoare. Dar, indiferent de aceste atacuri, eu rămân optimist și hotărât să merg înainte! Vom avea un stadion modern, așa cum merită Piteștiul, și vă asigur că vă voi ține la curent cu fiecare etapă a acestui proces. Așadar, celor care preferă să comenteze negativ, le spun doar atât: timpul ne va demonstra că Piteștiul poate avea un stadion de top! Eu îmi fac treaba și nu mă las descurajat” mai transmite Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.