Primarul Cristian Gentea cere măsuri drastice împotriva lipsei de bun-simț. Amenzi de până la 5.000 de lei

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, va propune Consiliului Local o majorare drastică a amenzilor pentru aruncarea ilegală a deșeurilor, noile sancțiuni urmând să ajungă până la 5.000 de lei, ca reacție la actele repetate de incivism din oraș și la ineficiența actualelor amenzi de 400 de lei.

Decizia vine în contextul în care platformele de colectare a deșeurilor din municipiu sunt transformate constant în depozite ilegale, în ciuda eforturilor echipelor de salubritate și ale autorităților de control. Cartoane, materiale textile și resturi menajere sunt abandonate direct pe domeniul public, la grămadă, ignorându-se regulile elementare de colectare selectivă.

„Unii dintre noi nu respectă reguli elementare de bun-simț. Gunoi aruncat lângă containere, textile, cartoane și deșeuri menajere puse la grămadă – e clar că așa nu mai merge. Poliția locală amendează în continuu, dar valoarea amenzii pare prea mică: 400 de lei dacă este plătită în primele 15 zile. Voi propune în Consiliul Local creșterea amenzilor la 3.000–5.000 de lei, cu plata a 1.500 de lei în primele 15 zile!”, a declarat primarul Cristian Gentea.

Deși Poliția Locală Pitești aplică sancțiuni în mod curent, cadrul legal actual nu s-a dovedit suficient de coercitiv pentru a stopa acest fenomen. Prin noua inițiativă legislativă locală, edilul își dorește ca suma minimă ce poate fi achitată pe loc sau în termen de 15 zile să crească la 1.500 de lei, transformând sancțiunea într-un instrument cu adevărat descurajator.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.