Primarul Cristian Gentea: Alături de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, am vizitat spitalul de campanie din Pitești Arena!

În cadrul programului de sănătate „Din grijă pentru tine”, în perioada 14 – 16 aprilie 2024 vor fi desfășurate activități medicale în 25 de cabinete amenajate la Pitești Arena. Cei înscriși pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro vor beneficia de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, dermatologie, medicină internă, ORL, neurologie, nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, gastroenterologie, consiliere psihologică etc. De asemenea, vor fi efectuate ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler carotidian și de membre inferioare.

Duminică, în prima zi, primarul Piteștiului și ministrul Sănătății au mers împreună să vadă spitalul de campanie.

’’Alături de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, am vizitat spitalul de campanie din Pitești Arena! Este primul eveniment caritabil de acest gen din sudul României, anul acesta!

Campania Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Din grijă pentru tine – oferă servicii medicale pentru aproximativ 2000 de persoane!

Primăria Municipiului Pitești este partener în acest eveniment!

Ne bucură implicarea oricăror organizații serioase, așa cum declara ministrul Rafila, în mod special a Bisericii Adventiste, Patriarhiei Române, în oferta alternativă de servicii publice de sănătate!

Felicitări medicilor, personalului implicat voluntar!’’ – a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.