Primarii și șefii de CJ vor primi pensii speciale de anul viitor! Câte mii de lei vor lua lunar

525 views

Ministerul Dezvoltării a publicat normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Toți edilii și șefii de consilii județene ce au deținut aceste funcții începând cu 1992 intră în calcul. Sumele ce le pot primi ajung și la 7.000 de lei pe lună.

Cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2020, situaţiile centralizatoare urmând să fie trimise Ministerului Finanţelor până la data de 31 mai 2020, în condiţiile în care alegerile locale sunt programate pentru începutul lunii iunie.

Potrivit actului normativ, toate persoanele care, ulterior anului 1992, au deţinut cel puţin un mandat în funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliilor judeţene au drept la o indemnizaţie lunară, calculată la nivelul a 0,4% din venitul lunar înmulţit cu numărul de luni de mandat, dar nu mai mult de 144 de luni (12 ani).

Excepţie fac cei care au fost condamnaţi definitiv şi cei care au în derulare un mandat de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Această indemnizaţie se poate cumula cu orice alt tip de pensie şi se calculează în raport cu veniturile pe care le încasează în prezent primarii, viceprimarii, vicepreşedinţii sau preşedinţii Consiliilor Judeţene.

Conform adevarul.ro, foştii primari ai Capitalei, Viorel Lis sau Traian Băsescu, vor primi indemnizaţii lunare raportate la venitul actual al Gabrielei Firea, respectiv 9.937 lei. Luând în calcul un singur mandat ca primar, aceştia ar încasa lunar, suplimentar pensiei, câte 1.908 lei. În cazul a trei mandate, suma se triplează.

Media veniturilor lunare ale preşedinţilor de Consilii Judeţene este de circa 12.500 de lei, ceea ce înseamnă că, pentru un singur mandat pot primi, la pensie, câte 2.400 lei/lună. Veniturile lunare ale vicepreşedinţilor CJ sunt, în medie, de 11.110 lei, însemnând că pot încasa lunar câte 2.136 lei pe lângă pensie, potrivit adevarul.ro

Comments

comments