Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au formulat, marţi, 14 martie, o propunere de majorare a indemnizaţiei cu 30% pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai CJ, cu scopul de a reduce situaţiile în care un funcţionar ar avea venituri salariale mai mari decât aceştia. Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizaţiilor şi pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul autorităţilor publice locale.

Amendamentul va reduce situaţiile în care unii funcţionari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, preşedinţilor, precum şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, deşi responsabilitatea acestora este net superioară.

Comments

comments