Primarii pedelişti Năftănăilă, Boncoi şi Banzea nu vor să treacă la PSD

naftanailaDupă intrarea în vigoare a ordonanţei de guvern ce le permite aleşilor locali să se mute, fără să îşi piardă mandatul, la alte formaţiuni politice faţă de cele pentru care au candidat, zvonurile dădeau ca sigură trecerea mai multor primari PDL către alte partide, în special o migrare consistentă a acestora către PSD. Luni, liderul PDL Câmpulung, Ionel State, s-a arătat indignat de aceste scenarii şi a anunţat oficial că, din cele 16 localităţi din Colegiul Câmpulung, niciun primar, viceprimar sau consilier local nu şi-a exprimat dorinţa de a pleca spre alt partid, catalogând speculaţiile apărute fiind simple zvonuri.
„Eu sunt indignat de această ordonanţă, este total antidemocratic, fără să mă refer la neconstituţionalitatea ei, este un atac la statul de drept! Dacă domnul prim-ministru Ponta voia să facă această mutare, trebuia să o facă mai devreme, nu în precampania electorală şi trebuia să o treacă prin Parlament. Au fost alte discuţii pe la colţuri, gen la Valea Mare, Poienarii de Muscel sau Albeştii de Muscel, că ar trece primarii la PSD. Nu se pune problema! Probabil vor fi 2-3 primari din Argeş, dar din zona de sud, care vor pleca, ei şi-au exprimat dorinţa mai demult. Să nu aibă surpriză PSD-ul să le plece lor!“, a declarat Ionel State.
Din câte se pare, Ion Banzea – Poienarii de Muscel, Ion Boncoi – Valea Mare Pravăţ sau Ion Năftănăilă – de la Albeştii de Muscel, cu toţii primari pedelişti, ar rămâne fideli partidului din partea căruia au câştigat alegerile din 2012. Mai mult, aceştia vor participa pe 6 septembrie la o întrunire a primarilor de la Braşov.
Tot la nivel de zvon, inclusiv Cristian Creţu, candidatul la Primăria Câmpulung din partea portocaliilor, care l-a urmat în clasament, cu un scor neaşteptat, pe actualul primar Călin Andrei, în 2012, apăruse ca fiind încântat de o trecere la social-democraţi. Acesta a dorit, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, să infirme acest zvon.
„De ceva vreme se tot speculează, la nivel de Câmpulung, că Cristi Creţu vrea la PSD. Cristi Creţu nu pleacă la PSD. Nu mi-am exprimat niciodată această doleanţă şi niciodată nu am fost întrebat dacă merg la PSD. Am intrat în PDL în 2005, am rămas fidel acestui partid, am candidat la alegerile din 2012 la Primăria Câmpulung dar nu a fost dorinţa expresă a mea, ci a partidului”, a susţinut acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.