Cornel Ionică, primarul Piteştiului, a fost joi, 22 septembrie, invitat la emisiunea „Subiect de presă” moderată de către directorul „Argeşului” Mihai Golescu, şi directorul postului TV Antena 1, Cristina Munteanu.
În cadrul emisiunii Cornel Ionică a făcut şi câteva anunţuri importante pentru comunitate.
„Avem mii şi mii de maşini înmatriculate anual. Ne luptăm peste tot să găsim spaţiu pentru parcări noi şi pentru piste de biciclete. Dar vrem, nu vrem, viitorul acesta va fi: fără maşini în centrul oraşului, aşa cum deja se întâmplă prin alte oraşe ale ţării. Ne gândim să închidem în weekend anumite străzi pe care să le punem la dispoziţia cetăţenilor. Oricum, nu vom lua nicio decizie fără să ne consultăm cu cetăţenii. Dacă nu vor oamenii, nu facem. Vrem consultare şi transparenţă maximă. Suntem interesaţi să găsim soluţii pentru cât mai multe locuri de parcare, oricum” a spus primarul care a mai dat de veste că se lucrează la amenajarea unei piste de biciclete pe ruta Cornul Vânătorului – Băbana şi că se au în vedere astfel de piste şi pe străzile Petrochimiştilor, Târgul din Vale şi Basarabia.