Primăria Piteşti vrea să construiască patru parcări supraetajate

800 views

Printre proiectele de investiţii pe care Primăria Piteşti vrea să le realizeze, sau măcar să le demareze în acest an, se numără şi mai multe parcări supraterane.

În bugetul pe 2016 au fost prevăzute deja mai multe sume necesare realizării unor studii tehnice pentru construirea a două parcări pe structură metalică uşoară, fiecare cu câte un nivel,  în zona Poştei din cartierul Craiovei şi în curtea interioară a blocului „Fortuna” din Centru.
Edilii locali au decis însă să suplimenteze banii, pentru a plăti alte două studii, pentru alte două construcţii asemănătoare: una în faţa Spitalului de Pediatrie (care ar trebui să aibă două sau trei niveluri) şi una în zona Şcolii Gimnaziale „Alexandru Davila” (cu un singur nivel).

Viceprimarul Laurenţiu Zidaru a anunțat miercuri, în conferința de presă a primăriei, că suplimentarea financiară,  300.000 de lei, va fi suficientă pentru a plăti proiectarea, urmând ca execuţia lor să se facă în funcţie de rezultatele studiilor tehnice din teren. Rezultatele studiilor vor arăta și care variantă este mai bună, structura metalică ușoară sau construcţia din beton, precum şi înalţimea finală. 

Comments

comments