Primăria Piteşti se implică în Let’s do it, Romania!

Întâlnirea organizatorilor şi voluntarilor va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2016, ora 8.30, în parcarea Primăriei.

Primăria Municipiului Piteşti participă la proiectul “Let’s do it România!”organizat de Asociaţia Viitorul în Zori Bucureşti, Cancelaria Primului Ministru al României, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Naţională de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Romsilva, proiect de implicare socială din România care îşi propune colectarea deşeurilor din arealele naturale.

Misiunea proiectului constă în mobilizarea cetăţenilor, autorităţilor, societăţii civile, instituţiilor, companiilor private şi a mass mediei pentru curăţarea arealelor naturale din jurul localităţilor. De asemenea, proiectul are şi o latură educativă pentru tânăra generaţie şi nu numai, implicând cât mai mulţi voluntari în desfăşurarea acţiunii de curăţenie.

În Piteşti, întâlnirea organizatorilor şi voluntarilor va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2016, ora 8.30, în parcarea Primăriei.

Primăria Municipiului Piteşti va pune la dispoziţie mănuşi şi saci şi va asigura transportul deşeurilor colectate în cadrul acestei acţiuni, pe raza Municipiului Piteşti.

Cei care doresc să se înscrie la această campanie pot obţine relaţii suplimentare la telefon 0248/213994, int. 220.

„Mulţumim tuturor voluntarilor care susţin acest proiect şi contribuie în mod direct la crearea şi păstrarea unui mediu mai curat şi mai sănătos pentru noi toţi”・este mesajul conducerii Primăriei Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here