Primăria Municipiului Pitești – măsuri pentru ajutorarea persoaneler vârstnice fără susținători. Telefoanele la care se poate anunța orice caz. Primăria Municipiului Pitești identifică toate persoanele vârstnice la care face referire Ordonanţa militară nr. 2/ 21.03.2020 privind măsurile de răspândire a COVID-19. Potrivit acestei Ordonanțe, autorităţile publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, şi să asigure sprijin acestora, în vederea reducerii expunerii lor în afara locuinţelor.

În cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului s-a decis ca persoanele în vârstă de peste 65 de ani, care nu au susţinători sau altă formă de ajutor, să primească sprijin pentru procurarea bunurilor de bază necesare traiului zilnic.

Astfel, alimentele, medicamentele sau bunurile care vor fi solicitate de persoanele în vârstă de peste 65 de ani fără susţinători sau altă formă de ajutor, le vor fi livrate acestora, direct la domiciliu, costul produselor respective fiind suportat integral de către persoanele care le-au solicitat.

Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care identifică modalități de sprijin pentru această categorie considerată vulnerabilă.

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, sub incidența prevederilor art.326, privind falsul în declarații, din Noul Cod Penal, pot solicita sprijin, la numerele de telefon puse la dispozitie de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești:

  • 0372 / 030 420
  • 0736 / 701 136
  • 0736 / 701 137
  • 0736 / 701 138

Fax: 0372 / 030 421 E-mail: dasp@dasp.ro

Apelurile telefonice sunt preluate de luni până joi în intervalul orar 8:30-15:30 și vineri între orele 8:30-11:30.

“Facem apel la cetățeni, organizații neguvernamentale, voluntari să sprijine instituțiile implicate” se arată într-o informare oficială a Primăriei Pitești.

Comments

comments