Primăria, „invadată” de micuții de grădiniță. Primarul Gentea, încântat de întânire

Preșcolarii au vizitat Primăria Pitești, în cadrul proiectului „Ce și cum vreau să fiu?” derulat de GPP „Dumbrava Minunată”!

Astăzi, 21 martie, copiii de la grupa mare Step by Step „Iepurașii” a Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” au fost în vizită la Primăria Pitești, însoțiți de către doamna Peican Cornelia Roxana, director al GPP „Dumbrava Minunată” Pitești, și de cele două doamne educatoare, Bulugea Denisa Ioana și Chirănuș Arabela Nicoleta.

Vizitarea primăriei face parte dintre activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Ce și cum vreau să fiu?”, având ca temă a săptămânii „Sunt atâtea meserii!”, scopul acesteia fiind ca preșcolarii să descopere care sunt atribuțiile și responsabilitățile unui primar și ale administrației locale.
Copiii au aflat lucruri noi despre orașul în care cresc, despre lalea, ca simbol al Piteștiului, și așteaptă cu bucurie Simfonia Lalelelor din această primăvară, la care doresc să ia parte cu energia și creativitatea lor!
„O zi bună se cunoaște de dimineață! Am primit vizita a 26 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”. Au venit „să vadă primăria și să-l cunoască pe primar”!

Educația civică începută devreme este un start excelent pentru cetățenii de mâine!” a povestit primarul Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.