Primar Cristian Gentea: „Libertatea pe care o trăim astăzi este un câștig pentru care s-a plătit un preț uriaș!”

Azi, 22 decembrie, la 36 de ani de la Revoluția din 1989, autoritățile locale au adus un omagiu celor ce au înfruntat dictatura și au plătit cu propria viaţă posibilitatea României de a avea un parcurs în democraţie şi o viitor mai bun.

Primarul Cristian Gentea a transmis un mesaj cu ocazia depunerii de coroane la monumentul dedicat Eroilor Revoluţiei din Piaţa Milea.

„Libertatea pe care o trăim astăzi este un câștig pentru care s-a plătit un preț uriaș – în primul rând, de către oamenii tineri.

Cetățeni simpli, care au avut curajul să ceară, în stradă, o viață mai demnă, liberă și decentă, au plătit – unii cu viața, alții cu sănătatea sau cu libertatea.
Le datorăm respectul și recunoștința noastră.
Însă, cel mai mult, le onorăm sacrificiul, prin responsabilitate și seriozitate în construirea unei societăți solidare.
Așadar, astăzi, 22 decembrie, nu facem referire doar la istoria recentă, ci la societatea românească și, mai ales, la comunitatea locală, care trebuie să se definească prin valori precum respectul, unitatea și demnitatea.

Să ne amintim de Decembrie 1989 cu recunoștință și cu înțelepciunea dobândită în peste trei decenii de libertate! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.