Primar Cristian Gentea: „Încetați să ne sfidați – avem camere de supraveghere peste tot și veți primi amenzi!”

FOTO: captură video camera de supraveghere
În datele de 4 și 5 octombrie, polițiștii locali piteșteni, din cadrul Serviciului Monitorizare au surprins, cu ajutorul camerelor de supraveghere, două autoturisme care au depozitat ilegal deșeuri — constând în moloz provenit din amenajări interioare — la două platforme de gunoi situate în cartierul Craiovei, respectiv strada Pescarilor.
Constat că nu învățăm nimic, nu ne civilizăm! Din păcate! Procedura este foarte simplă: sunați și mergeți la Salubritate, plătiți 160 de lei pe metru cub (pentru aproximativ 15 saci de moloz), iar sacii vor fi ridicați de la scara blocului. Încetați să ne sfidați – avem camere de supraveghere peste tot și veți primi amenzi care însumează mult mai mult decât taxa de ridicare a acestor materiale de pe domeniul public!” a anunțat primarul Cristian Gentea.
Persoanele în cauză, ambele cu domiciliul în municipiul Pitești, au fost identificate de polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului, din cadrul Serviciului Control și sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 300 de lei fiecare, pentru încălcarea normelor privind gestionarea deșeurilor.
Reamintim că majoritatea platformelor de colectare a deșeurilor din oraș sunt monitorizate permanent de colegii din cadrul Serviciului Monitorizare Video, iar Poliția Locală Pitești nu va tolera astfel de fapte care afectează ordinea și curățenia orașului” mai precizează edilii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.