Prima tranșă de 125.000 de doze de vaccin hexavalent – administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, Haemophilus, hepatitei B și poliomielitei – din cele 630.000 va ajunge în teritoriu până la data de 15 aprilie, a anunțat dr. Amalia Șerban, director general în Ministerului Sănătății, la conferința RoVaccin 2017. Trei tranșe din acest vaccin care vor fi livrate Ministerului Sănătății. De asemenea, Șerban a precizat că vaccinul tetravalent (diftero — tetano — pertussis — polioinactivat) este în cabinetele medicilor și nu au fost distribuite încă alte doze suplimentare până când nu se consumă cele existente în teritoriu.

Cât privește epidemia de rujeolă, oficialul Ministerul Sănătății a spus că, deși vaccin există, sunt părinți care nu merg cu copiii la administrare, acesta fiind cel mai mare risc pentru contractarea bolii. În 2017, suma alocată prin Programul național de vaccinare este de 290 de milioane lei, potrivit Amaliei Șerban, iar pentru administrarea unui vaccin, medicul va primi 25 de lei de la Ministerul Sănătății.

 

Comments

comments